Critica IMC în Relație cu Sportivii
Una dintre cele mai frecvente critici la adresa IMC se referă la aplicabilitatea sa limitată la sportivi și culturisti. Problema principală constă în supravegherea distribuției greutății, unde masa musculară mai mare este pur și simplu clasificată alături de masa de grăsime corporală. De exemplu, renumitul portar Oliver Kahn, care stătea la 1,88 metri și o greutate de 91 de kilograme, avea un IMC de 25,7 la sfârșitul carierei sale active, clasificându-l drept „Supraponderal”. În mod similar, fostul campion mondial la box Wladimir Klitschko a atins un IMC de 27,45, având în vedere greutatea sa de 112 kilograme și înălțimea de 2,02 metri. Este evident că IMC nu evaluează cu acuratețe fizicul acestor sportivi de top, ceea ce îl face un instrument inadecvat pentru evaluarea lor și poate duce la recomandări alimentare nepotrivite.
Provocări Privind Distribuția Greutății
Motivul principal pentru care IMC neglijează sportivii și culturiștii se datorează nerespectării sale pentru distribuția greutății. De exemplu, circumferința toracică impresionantă a lui Klitschko de 118 cm și bicepsul care măsoară 43,5 cm indică faptul că greutatea este predominant în mușchii bine dezvoltați și antrenați, mai degrabă decât concentrată în regiunea abdominală. În astfel de cazuri, metodele tradiționale de măsurare a grăsimii corporale, cum ar fi raportul talie-șold (WHR) sau raportul de volum talie-șold (WHVR) ar oferi date mai semnificative și ar produce evaluări mai precise.
Sportivi cu IMC scăzut
În schimb, unii sportivi și culturisti din discipline specifice tind să prezinte un IMC mai scăzut, ceea ce ar putea ridica îngrijorări la persoanele obișnuite. De exemplu, legendara alergătoare de maraton Gret Waitz, de nouă ori câștigătoare a maratonului din New York și fost campioană mondială, avea un IMC de doar 17,2. La fel, Liz McColgan, campioana mondială din 1999 la 10.000 de metri, a avut un IMC și mai mic, de 15,9. Anumiți alergători de fond, precum kenyanul Daniel Kipchirchir Komen, prezintă, de asemenea, un IMC scăzut, cu o valoare de 16,3. Săritorii în înălțime și cu schiurile se încadrează adesea în aceeași categorie în ceea ce privește greutățile de competiție.
Potrivirea IMC pentru Sportivi
Având în vedere defectele evidente ale IMC în evaluarea sportivilor, este rezonabil să concluzionăm că implicarea în sport duce adesea la valori ale IMC peste medie. Angajarea în activitate fizică regulată și menținerea unui nivel bun de fitness tind să facă măsurătorile IMC mai puțin semnificative. Această afirmație este susținută de date istorice, cum ar fi sondajele efectuate în timpul Jocurilor Olimpice din 1960, care au arătat că IMC-ul sportivilor în atletism variază între 20 și 21, în timp ce halterofilii au înregistrat valori ale IMC între 26 și 29. În aceste scenarii, implicația potențială a IMC-ului a obezității devine irelevantă și înșelătoare.
Concluzie:
În timp ce IMC rămâne un instrument util pentru populația generală pentru a-și evalua riscurile pentru sănătate legate de greutate, limitările sale devin evidente atunci când sunt aplicate sportivilor și culturiștilor. Distribuția greutății și masa musculară excepțională pot duce la clasificări înșelătoare ale IMC. Pentru sportivi, alte metode, cum ar fi evaluarea grăsimii corporale sau raportul dintre talie și șold, sunt mai potrivite pentru a oferi evaluări precise. Este esențial să recunoaștem că un IMC scăzut în rândul sportivilor din anumite discipline nu este un motiv de îngrijorare, deoarece nivelurile lor riguroase de antrenament și fitness diferă semnificativ de populația medie. Ca atare, IMC ar trebui interpretat cu prudență atunci când vine vorba de evaluarea persoanelor implicate în activități sportive regulate.
